Hoinareala | Marius Tudose

Archive for the 'Hoinareala' Category

Sep 21 2009

S.ex. in urzici

M-am trezit intr-o zi, de fapt era cam noapte, pedaland pe bicicleta foarte grabit. Nu m-as fi trezit dar imi era foarte cald si nu stiam de ce transpir. Se facea ca ma grabeam foarte tare si se mai facea ca aveam in spate un ditai ruxacul, usor dar mare cat casa, de a carui umbra ma speriam periodic de cate ori treceam pe langa cate-un felinar. Era 4 jumate si eu pedalam frenetic. Ma culcasem la 2 si dupa doar 2 ore de somn nici nu mai stiu cum mi-am aruncat chestii in ruxac si am iesit glont. In fine, ajung eu la Dady, las ciclomobilul si mergem impreuna la statia de masina pt ca deja RATB-ul a inviat. Mai bine zis el merge, eu alerg 2-3 pasi si merg 2-3. Exact ca un copil mic pe langa tacsu. Are asta o goana pe loc drept mai ceva ca mobra. Ca prin vis ajungem in gara, acolo hop-top ajung si Mati, Lesi si Ade, ne urcam in tren, nashul n-are nimic impotriva si hatz, smucitura aia celebra care te anunta ca “Pa Bucuresti infect” si-ti aduce aminte de vesnicul “Munte venim”. Trenul era un ceva…rapid…care nu oprea dupa cum vor toti cascatii. Deci traseul nostru incepea sa se contureze vag. Sinaia…nu prea sunt vai misto…las ca vedem. Concluzia a fost simpla: mergem la Mati luam hamurile si coarda, ne dam putin pe stanca si de-acolo o luam pe-o vale nemarcata vedem acolo.

Si uite asa ne trezim noi in Sinaia cu noaptea in cap, fara mancare la noi… si fara planuri, nici macar fara sa verificam un site de meteo, ca avem chef sa alergam putin. Luam si mancare, luam si jucariile de catarat si ne punem pe alergat. Astia aveau mancarime la talpi… am reusit sa imi reglez pasul cu al lor abia dupa ce am trecut la cracii goi si eu. Ajungem la stanca la Sf Ana, si incepem joaca.

Ma rog, aici am pozat mai mult decat sa ne cocotam, pt ca tehnica e departe de membrele noastre. Doar Dady si Mati mai misca ceva. Mancam noi si plecam finaly in sus, printr-o padure abrubta unde dam de un refugiu fain Sf Ana, si de un mic Firefox in carne si oase, nush ce versiune era. Oricum, era blanda si curioasa, chiar fotogenica si indrazneata. Dady era sa se aleaga nu niste turbare dar daca nu ar fi el cretin atunci cine? Facem si aici poze de haifaiv si plecam.

Ne intersectam in drumul forestier cu niste ATV-isti, MANEL-ari, BURTO-pensionari, unii ne intreaba cat mai e pana la Stana Regala, juma de ora li se pare o vesnicie…, ne punem parazapezile si incepem sa urcam pe Valea Pelesului.

Aici incepe se ni se intample ce am scris in titlu. Sport extrem. Catarare pura, vegetatie amazoniana, urzici virgine si suculente. Oriunde puneai mana, piciorul, ochiul, limba te piscai si injurai de mama focului. Durerea se imbina cu usturimea intr-un mod in care scarpinatul devenea inutil iar singura idee geniala era “mergi mai departe”.

Nu insist, si-asa vad ca postul devine lung…. Pe valea asta se gasesc afine, zmeura, mure… cat sa termini un sul intreg roz si cu textura catifelata… asa ca savuram cum se cuvine darurile naturii si zicem ca scufita Rosie “Ce-o fi o fi”. Dady gaseste undeva mai sus, o sanie intacta si decide s-o care cu el. Lesi gaseste si el un faras dar nu se multumeste cu atat si continua sa mai caute…asa ca norocul ii surade cu un craniu de oaie sa-i zicem moarta…desi radea. Ca sa ii completeze zambetul gaseste si maxilarul dar cred ca era de la un model cu mai multe locuri de purici pt ca e de 2 ori mai mare decat craniul.

Ajungem noi sus, la Piatra Arsa, bem apa, mergem ca pe bulevard pe platou, si ne prostim la greu cu asfintitul.

Apoi decidem sa plecam spre Padina, de-a dreptul prin padure, ne zgariem de brazii care se incalcesc tot mai tare in intuneric ca sa nu ne lase sa trecem, refuzam sa ne aprindem frontalele pt ca inca mai e o lumina albastra foarte slaba care ne face brusc pe toti sa avem o revelatie. Baaaaaai! Suntem de-aiurea printr-o padure, rataciti, dar stim clar unde, liberi, de capul nostru, fara griji acasa, fara ora de sosire, fara planuri nereusite, fara frici inutile. Pur si simplu suntem, si savuram prezentul, respiram adanc si ne bucuram de aerul asta tomnatec, de inserare, de liniste, si de bucuria de a fi impreuna aici. Este wooooow, zuberb! Poetic dar al naibi de fain!

Ajungem si la Padina, intrarea triumfala cu sania in spate naste exclamatii: “Poate ca vor sa stea aici pana la iarna…” Mancam noi pana crapam cu 40 de roni…pret in care bem si cate 2 ceaiuri de caciula (cea mai eftina cabana din cate ezista) si plecam mai departe. Urcam inca 1 ora si dormim la refugiu.

A doua zi e cam trista. Suntem toti atinsi de febra musculara ce se va instala peste cateva zile…Acum e doar o senzatie de lene, pe care toti o neaga si o “domina” mental dar pe care nu e niciunul in stare s-o depaseasca fizic. E clar ca suntem toti rupti dupa goana nebuneasca de ieri, si dupa sedentarismul din oras. Asa ca ajungem la Omu cu mare sictir iar de acolo ca niste capre negre ne aruncam in gat pe Valea Cerbului pana la gura Diham…ca deh incepuse sa tune si nu mai aveam timp sa ne ratacim.

A urmat o febra de 4 zile, cu urlete la care se intorcea toata terasa inclusiv chelnerul atunci cand unul nu recunostea dar era strans de picior si cam atat. Ne-am ales cu multe poze, cred ca o sa facem niste desene animate din ele.

One response so far

Jul 07 2009

Cum sa nu Fagarasesti

Published by Marius under Prin munti

O vorba maiastra pe care nu am cum s-o contrazic acum e ca picioarele put pentru ca ies din cur. Am ajuns acasa dupa o abureala de 2 zile prin niste munti pe care i-am vazut asa cum vezi gleznele unei tipe iesind de sub fusta si intuiesti ca are picioarele superbe. Si uite asa se inchide bucla si ajung iar la picioare dar nu vreau sa ma gandesc cum ii si miros, prefer sa intuiesc doar cum arata.

asa…am omorat o musca, acum gafai… tu-i mama ei, ce ma bazaia! Deci cum ziceam am plecat 6 voinici la drum, sa facem intr-o zi un traseu de 14 ore cu bataie spre 16 in Fagaras, cu gandul ca plecam cu noaptea pe urechi s-o ardem pe tura tot in sus, pe dunga rosie pana ne ies ochii din cap, iar la refugiul Caltun 3 coboara la Capra la chitari cu toti montaniazii (a se citi “participantii la Montaniada”) iar 3 continua creasta. Aha! cum sa nu? Ba chiar aia care s-au pregatit de creasta au de gand sa continue cu Iezerul, creasta Craiului, si pe urma Bucegi cu destinatia Sinaia de unde e unul din ei. Imi faceau ochii ca in desenele animate cand vedeau aia sarpele hipnotizant. Deci wow! Respect frate!

So: dupa o noapte de tren cu nasu, in care nu prea am avut pe unde ne tupila sa inchidem simultan oachele, ajungem in Sibiu, frumos oras, pacat ca nu am vazut din el decat 4 sine de cale ferata, pt ca am sarit intr-un personal, ajungem noi fresh la 4 dimineata intr-un mic paradis singuratic si intunecat, un orasel care dormea profund, calare pe un paraias care susura a pace, asa zis-ul Turnu Rosu, si ii dam bataie pe forestier ca cei 7 pitici spre casuta unde ii asteapta fata de la pagina 5.

Hai ho Hai ho pana gasim noi o masa cu banci foarte frumos acoperita intr-un foisor, asa ca brusc toti vedem cum lemnul mesei devine foarte pufos, ca cel mai luxos si mai imbietor pat ever. Jbang izoprenele pe masa pe sub masa…si somnache 2 ore ca ne respectam, e timp, si daca suntem odihniti prindem forte noi.

Greseala nr1:
A nu se merge noaptea cu trenul fara loc atunci cand ai de urcat 14 ore a doua zi pt ca faci fix o laba din tot ce ti-ai propus. Totusi daca ai comis-o pe noaptea nedormita, nu te pune in drum ca duda sa dormi 2 ore crezand ca iti revii pentru ca mai rau te dereglezi.

E a doua oara cand fac greseala sa cred asta. Oricum, muntele vazand ca noi ne culcam, asa acoperit de nori de joasa altitudine cum era, si linistit cred ca a tras o basina si s-a scarpinat si putin la coaie de grija noastra, si s-a intors pe partea aialalta. Ne trezim, mancam ca ne respectam, si cu plumb in ochi si in picioare da-i zor ca e cale lunga. Nu facem 5 pasi ca iesim de pe forestier si ce sa vezi? Poteca ticsita de afine. Mama ma-sii ca acum e vremea lor si nu poti rata asa ceva. Daca nu bagi o burta sanatoasa, poti sa zici ca ai venit degeaba. Si se freca menta, pardon, afina la greu prin padure.

Trecem printr-un roi de muste mici si imbecile, facem poze de hai cinci cu cainele care s-a tinut dupa noi si dupa inca ceva panta in care 2 din aia 6 mergeau ceva mai repede ca manivela de la geamul de Dacie zic ca ei nu mai au antrenament si ca se intorc ca s-au hotarat sa mearga la mare. Frate! Aia care au plecat sa faca creasta? WTF? in fine, neste nasoi ce sa mai… macar nu ne mai tin pe loc si de-acum incepem sa mergem ca deh… mai e mult pana departe.

Greseala nr2
Nu pleca frate la munte sa faci 10 creste imediat dupa sesiune. Ia si tu niste slapi in picioare si baga 2-3 ture de cate-o zi pana iti reintri in forma ca altfel scoti limba la prima panta.

Si nici nu urcam noi din padure ca pe primul varfulet intram frumusel in nor. Si asta a fost tot. Mai departe nu prea mai e mare lucru de povestit. Daca ar fi sa descriu ce am vazut eu in fagaras de data asta ar fi scurt: alb. Ba nu, am vazut si negru in fata ochilor cand buna noastra prietena care e cat o ghinda si o muntomanca nemaipomenita, viseaza vaile si crestele din Fagaras si care nu e multumita de cum se merge brusc doreste sa ne adapostim la o stana cand a inceput sa tune undeva in departare. Am mers mai departe dupa ce am convins-o in juma de ora de argumentatie.

Si iata-ne pe noi, 4 mega meseriasi plouati, murati, rupti de nesomn si sictiriti de polemici montane de cacao ca suntem iesiti rau din grafic si ca tot ce ne mai dorim e sa ajungem la refugiul Scara si sa ne bagam picioarele in el de sac de dormit si implicit in restul de traseu de inca 8 ore.

Greseala nr3 - fatala
In Fagaras nu pleci pt 2 zile. E blasfemie! Iti iei concediu, conserve multe si bananai si tu pe indelete o saptamana, ca niciodata nu ai vreme excelenta si mai mult, e heirupism inutil.

Noaptea, un sfetnic bun, ne-a facut sa intelegem dupa un somn de 12 ore ca nimic nu e mai frumos decat sa stai acolo unde adora toate animalele, in vale la soare, nu pe sei si creste cu ceata de nu vezi sa te legi la sireturi si de fapt nici nu poti sa te apleci pt ca e prea vant. Plus ca timp nu mai era sa facem nimic, orice ne-am fi propus. Asa ca s-au dus toate gagicile de la Montaniada, am ratat momentul glorios, si mergem cu coada intre picioare catre prima gara care nu a fost chiar o binecuvantare. Drum lung, frumos uneori, dar un drum care aminteste picioarelor la fiecare pas ca sunt infipte in cur. Cred ca de aici si simbioza perfecta de dupa atata mers dintre picioare si cur. Noroc cu basculanta salvatoare ca ne-a hurducait pana-n gara la Porumbacu al de Jos unde am pus ciorapii la soare de i-au navalit toate mustele si am stins cate-o bere rece-binecuvantata. De-acolo…back in business, slava nasilor de pe toate trenurile cu care am fost, ura si la gara.