Am ajuns la fotografie din nerăbdare
Prin 2011 făceam website-uri pe cont propriu, după un job full time în marketing online. Clienții întârziau mereu cu pozele și cu textele, iar mie mi se lungeau urechile până terminam un site și încasam banii pe proiect. Așa că am început să fac eu pozele.
Am descoperit că nevoia aia nu se termină niciodată. Cincisprezece ani mai târziu fac în continuare fotografie comercială — branding personal, fotografie de produs, campanii vizuale, producție video pentru podcasturi și interviuri. Între timp am învățat și video, am fost la cursuri, am luat acreditări și am terminat un master în Arta Montajului de film la UNATC.
Dar lucrul pe care îl consider cel mai important nu mi l-a comandat nimeni.
Ce fac fără să mă plătească cineva
Din 2017 țin un calendar cu tot ce văd: sute de seri de teatru, concerte, vernisaje, gale de absolvenți, prezentări de modă în orașe unde nu ajunge presa culturală. La început a fost o listă de prezență. A devenit o arhivă. Am început să o scot la iveală recent, pe acest website. Una câte una, și să le fac legături între ele, să pun lumină pe oamenii, locurile și evenimentele la care am fost eu, ca o dezvăluire de hartă întunecată.
Într-o industrie fără instituții care să țină minte, singurul lucru care se acumulează în timp e arhiva personală a fiecăruia. Documentez festivaluri de modă și gale de absolvenți din toată țara pentru o arhivă care nu există nicăieri altundeva. Dacă nu le fotografiază nimeni, pare că n-au existat.
De-aia scriu și cronici aici — ca un om din sală, nu ca un critic. Ce am scris până acum.
Unde se întâmplă
Alt Nivel Studio e locul: nouăzeci de metri pătrați lângă Timpuri Noi, unde fac ședințele și producțiile, și unde s-a strâns, fără să-mi propun, o comunitate de vreo două sute de oameni — fotografi, actori, designeri, muzicieni, oameni care lucrau singuri acasă. Lucrez cu o echipă de artiști vizuali și tehnicieni care îmi sunt alături de ani buni.
Acolo se întâmplă și formatele — fiecare, un fel de a documenta pe cineva care altfel n-ar fi documentat:
- Designer în Vitrină — interviuri, ședințe foto și un colț curatoriat pentru designerii români
- Cenăcluț — o seară în care se cântă, se citește poezie și se exersează vorbitul în fața camerei, într-un loc unde ai voie să dai greș
- Tihnă — recitaluri de jazz filmate. Când filmez un concert nu stau deoparte: cu fiecare mișcare a camerei mă sincronizez cu muzicienii, ca într-un dans.
Ce încerc, de fapt
Am un moto pe care l-am scris demult: make it memorable. A rămas valabil, dar l-am înțeles pe parcurs altfel decât atunci.
Am crezut că e despre imagini spectaculoase. E despre ce rămâne. O ședință foto bună schimbă felul în care un om se privește luni întregi după aceea. O seară documentată cum trebuie devine, peste zece ani, singura dovadă că a existat. Memorabil înseamnă că a intrat în memoria cuiva — a omului din poză, a celor din sală, sau a arhivei, pentru când nu mai e nimeni care să-și amintească.
Ce ar trebui documentat și nu documentează nimeni?
Dacă știi ceva ce ar merita ținut minte — un eveniment, un om, o breaslă întreagă care lucrează pe întuneric — scrie-mi. Citesc tot. Răspund la ce pot.