Sunt ascuns după camere si monitoare in timp ce înregistrez interviurile lui Eduard cu specialiști în hairstyle și aud multe lucruri pe care le bag la cap pentru că sunt utile în orice industrie creativă mai ales că serviciile foto merg mână în mână cu cele de make-up și coafură, și au un efect similar. Oamenii care cumpără astfel de servicii, plătesc în definitiv pentru o stare de bine și pentru experiență în sine. Pentru că îi faci să se simtă frumoși, tineri, încrezători. Dar și pentru că petrec alături de tine un timp minunat, numai pentru ei, momente relaxante în care se petrec fenomene chimice. În creier, în păr și în relații.
Lucrând cu Eduard Dabîcan am aflat că și în colorarea părului se aplică aceleași legi fizice ca și în fotografie, ca un păr blond este mai greu de îmblânzit decât un cal nărăvaș sau că foarfeca specială de tuns sigilează cuticula. Dar mi-am reconfirmat și ceea ce știam deja, și am auzit de mai multe ori în diverse interviuri cu diverși specialiști din alte domenii: dacă reușești să faci un lucru foarte rapid și îți iese bine fără să pară că ai depus mult efort, în spatele lui, se află o muncă de ani buni, exercițiu mult, greșeli pe care nu le mai faci, și cursuri scumpe. După care începe discuția despre prețul serviciilor, pentru că trebuie tratat de ce costa așa de mult un lucru care durează așa puțin. Dar asta vă las să descoperiți în episoadele din podcast.
L-am întrebat de Eduard de ce face asta. Are un salon de succes, o academie plină de cursanți, familie, prosperitate. De ce mai era nevoie de încă un podcast, de parcă nu s-a vorbit destul, despre orice, în țara asta? Mi-a zis scurt: pentru că avem nevoie de modele. Am tăcut, și i-am dat dreptate. Suntem talentați, suntem creativi dar nu suntem uniți. Nu avem o voce comună. Ei uite ca pe Youtube există acum o voce comună a coaforilor. (dar si pe Spotify sau Apple Podcast) Să sperăm că îi urmează și alte industrii exemplul. Muzicieni, actori, designeri, fotografi.